Aleargă după cel mai prețios trofeu la nivel de club cu a treia echipă:** „M-am întors să iau Liga și cu Oltchim”

Aleargă după cel mai prețios trofeu la nivel de club cu a treia echipă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un singur pas o mai desparte pe Luminița Huțupan-Dinu de a șasea finală de Champions League, după ce Oltchim a câștigat turul cu Gyor, scor 35-31. Un palmares care l-ar face invidios până și pe cel mai bun portar al lumii la fotbal, Iker Casillas. Luminița nu a jucat însă niciodată cu trofeul pe masă în tricoul Oltchimului, iar acest lucru îi „urcă” motivația la cele mai înalte cote înaintea returului de la Veszprem.

Fenomenala handbalistă de la Vâlcea a dat recital în primele 60 de minute din „dubla” cu Gyor. Nu a fost titulară, dar, după ce a intrat pe teren, încet-încet, a „pregătit” publicul pentru paradele de excepție din repriza secundă. A avut 18 intervenții în total, din care 11 în partea a doua, și a reprezentat factorul motivațional cel mai important. S-a bucurat pentru fiecare reușită, a făcut lansări pe contraatac de manual, și-a încurajat permanent colegele și a fost liantul echipei.

Deși mai este puțin timp până la partida retur, Luminița este calmă. Are emoții doar când își amintește de publicul înfierbântat din Vâlcea, care a fost chiar al 8-lea jucător, dar le stăpânește cât poate de bine, pentru că urmează cea mai importantă confruntare cu Gyor, returul. „Dorința mea este să considerăm meciul retur ca și cum ar fi 0-0, ca la început. Cred că șansele sunt egale și avem trei variante de rezultate: victoria, egalul și înfrângerea la sub patru goluri. Dacă vom învinge, va fi perfect, dar, dacă nu se va putea, va trebui să avem inteligența de a juca la trecerea timpului, e în favoarea noastră. Noi nu trebuie să uităm ceva: mergem la Gyor să ne apărăm șansele pe care le-am câștigat acasă. Nu te întâlnești în fiecare zi cu o semifinală de Liga Campionilor”, spune Luminița.

„Nu am fost demoralizată că nu am fost titulară”

Când a decis să revină în poarta Oltchimului, la aproape trei ani de la retragere, a avut un singur gând, să câștige Liga Campionilor cu echipa vâlceană: „Am câștigat Liga Campionilor cu alte echipe, dar mi-am dorit să reușesc asta și cu Oltchim. Nu am venit pentru bani și nici pentru încă un rezultat mare în palmaresul meu. M-am gândit că, dacă pot ajuta 5-10 minute pe meci, e foarte bine. Mi-am dorit ca și fetele să simtă ce înseamnă să fii cel mai bun, să joci o finală și să câștigi Liga Campionilor. S-au convins că le vreau binele și există un respect”.

Secrete sau surprize din partea echipei ungare? „Nu, nu ne-au surprins. A fost exact cum ne așteptam și cum ne-au spus și antrenorii. Pericolele au fost Amorim, Görbicz și Loke, indiferent în ce ordine. Mă bucur enorm că am trecut cu bine de primul meci. Personal, nu am fost deloc demoralizată că nu am fost titulară, nu aștept și nu cer asta, ci mă bucur că pot ajuta. Am o vârstă și știu ce înseamnă să lupți și să faci o treabă bună în echipă”, răspunde Huțupan.

3 trofee ale Ligii Campionilor are Luminița în palmares, două cu Krim (2001 și 2003) și unul cu Kometal (2002). Portarul Oltchimului a mai jucat în alte două finale cu Krim (2004 și 2006)

Oltchim va pleca mâine dimineață în Ungaria, după-amiază având programat și antrenamentul oficial în sala de la Veszprem

„Nu se poate uita niciodată atmosfera din meciul tur”

Finalul discuției cu Luminița Huțupan-Dinu înseamnă o revenire la emoții, tot din cauza fanilor, dintre care doar o parte vor putea fi alături de fete la partida retur de sâmbătă. „Am mai văzut sală arhiplină la meciurile noastre, dar niciodată cu astfel de încurajări. Fanii ne-au fost alături și parcă au luptat cu noi și când eram conduse cu patru goluri. Asta nu se poate uita! Personal, i-am apreciat pe fanii adevărați totdeauna, ne-au fost alături cu adevărat și la bine, și la rău. Vreau să îi rog să ne fie alături în continuare, pentru că vom face totul, vom lupta până la capăt, pentru a le aduce o bucurie și mai mare: finala Ligii Campionilor. Sunt convinsă că, deși nu pot veni cu noi prea mulți fani, ne vor fi alături toți cei din țară, inclusiv pensionarii care nu se pot deplasa prea bine. Sunt convinsă că la ora meciului vor fi în fața televizorului și ne vor ține pumnii. Iar nouă nu ne rămâne decât să nu-i dezamăgim”, a încheiat Luminița.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×